În 2022, aceste zodii vor fi cele mai norocoase pe plan amoros. Cei care au relații deja ar putea face pasul cel mare în noul an, pe când cei singuri își pot găsi perechea mai repede decât s-ar fi așteptat.
Din punct de vedere astrologic, anul 2022 este foarte bine aspectat pentru acestei patru semne zodiacale. Unele se vor putea căsători, altele vor putea întemeia o familie așa cum își doreau de mult.
Taurii sunt primii pe listă, iar norocul pe plan amoros începe chiar din primele luni ale anului. Vor fi apreciați, vor iubiți, dar și liniștiți alături de persoana lor specială.
De asemenea, horoscopul pentru Taur arată că există posibilitatea ca partenerul de viață chiar să ofere inelul în acest an. Nici cei singuri nu trebuie să se îngrijoreze. O persoană specială va apărea în viața lor, așa că este bine să nu neglijeze deloc semnele, în special la început de an.
Nici Fecioarele nu au de ce să se plângă. Relația lor de cuplu va consemna schimbări mari. Certurile dispar, iar 2022 va fi un an plin de iubire, așa că sufletul lor trebuie să rămână unul deschis și sincer.
Cea de a treia zodie favorizată pe plan amoros în 2022 este Scorpionul. Cei care au deja o relație vor avea parte de momente unice în viața lor în noul an, ba chiar un copil, dar și o nuntă ar putea avea loc.
Cei singuri în schimb, ar putea cunoaște prin intermediul unei rude o persoană care să le dea lumea complet peste cap. Lăsați ușa deschisă, îndrăgostiți-vă și să nu vă fie teamă să puneți bazele unei relații, căci toate semnele arată bine.
În aceași categorie se încadrează și Peștii. Partenerul de viață va fi mai atent ca niciodată la nevoile acestei zodii, iar asta va suda și mai mult relația de cuplu, deci există mari posibilități ca în 2022 să urmeze pasul cel mare.
Peștii care încă sunt singuri, chiar dacă vor avea un început de an dificil, asta nu înseamnă că lucrurile rămân așa. Sufletul pereche le va bate la ușă, iar surpriza va fi și mai mare, căci va fi vorba de o persoană pe care o cunosc de multă vreme.
Aceasta își va dechise inima și va spune ce simte, iar sentimentul ar putea fi reciproc, deci mare atenție.